Desene animate fără porţie

Desene animate Henry Dragomonstru

O să mă condamnaţi, multe şi mulţi dintre voi, pentru ce vă spun acum: televizorul nostru e deschis aproape toată ziua, iar la el rulează desene animate. Da, nu fac parte din mămicile care dau desenele cu porţia sau care le oferă drept recompensă. De-a lungul a patru ani, am primit tot felul de observaţii şi critici care mai de care mai acide, doar-doar m-ar „educa” cineva să dau desenele pe ştiri, „să mai ştii şi tu pe ce planetă trăieşti!”.

E adevărat, mai schimb canalele din când în când, însă mă lămuresc repede, de fiecare dată, că posturile cu desene animate sunt cele mai reuşite şi că pe cele „generaliste” sau „de ştiri” nu s-a schimbat nimic.

Mi s-a mai spus că, dacă televizorul e setat mereu pe desene, copila va avea deficit de atenţie, că îşi strică ochii şi că va fi, categoric, violentă, pentru că, nu-i aşa, „desenele sunt pline de violenţă!”. Nu, n-are nimic din toate cele prezise.

Şi aşa e, multe desene sunt pline de violenţă. Au dreptate moraliştii. Însă dacă alegi la ce să te uiţi (şi chiar ai de unde!), se pot şi învăţa multe de la desene. Şi te poţi amuza şi tu, „om bătrân”, alături de copilul tău. Sunt desene potrivite pentru toate vârstele. Trebuie doar să le cauţi, în grila de programe, şi să le selectezi atent. La mine acasă, cele mai solicitate sunt posturile „Jim Jam” şi „Disney Junior”. Şi, din când în când, „Nickelodeon”,acolo unde „Rider” şi „Patrula Căţeluşilor” reuşeşc să rezolve, împreună, orice misiune, indiferent cât de grea ar fi.

Eu mă bucur alături de copila mea când „Căpitanul Hook” este învins de  „Jack”, ori când „Prinţesa Sofia” îşi găseşte colierul furat. Mă bucur mult că „Bob Constructorul”, ajutat de toate maşinile, reuşeşte să termine la timp lucrările, ori când „Pompierul Sam” salvează pisica din copac. Aaa! Şi mă mai bucur tare şi de reuşitele „Şerifului Callie” (care nu, nu e un personaj masculin!).

Cu ajutorul „Doctoriţei Pluşica”, fata mea a înţeles rapid ce înseamnă ipohondru (cum e „Zăpi”), iar „Atacul Artei” i-a îngroşat dorinţa zilnică de a colora, picta, tăia, decupa, lipi şi construi.

„Clubul lui Mickey Mouse” a avut, la noi în casă, o lungă perioadă de glorie, când la DVD rulau episoade după episoade, la fel cum s-a întâmplat şi cu „Kemy Curiosul”. Ne-am uitat la „Albă ca Zăpada”, cred, vreo lună, seară de seară, la fel ca şi la „Pinocchio”. Şi zău dacă ne-am plictisit! Ba chiar am râs mereu în hohote atunci când ne-am întrecut în a-i imita replicile „Morocănosului”.

Aşadar, celor care vin de la serviciu seara, serioşi, şi pun stăpânire pe telecomandă, pentru a se uita la talk-show-uri, le recomand cu căldură să încerce o cură de dezintoxicare cu „Henry Dragomonstru”. Sau să se distreze cu năzbâtiile pe care le mai face „Pingu” ori să guste un pic din aventurile din „Jack şi Piraţii din Ţara de Nicăieri”. Merită, spun eu, încercat.

Chiar aşa, voi la ce desene vă uitaţi?